Stadiul întâi: A FI

Primul stadiu al dezvoltării (0-6 luni) începe cu nașterea. Odată ce apare pe această lume, bebelușul este total neputincios. În primele luni nu vede bine, nu aude bine. Vine pe lume fiind confuz, neputincios, mecanismele sale sunt foarte slab dezvoltate, iar unele nici măcar nu există la această vârstă. Singurul său reper este ceea ce simte. În această etapă el trăiește în fuziune cu mama. Ea este cea care creează relația dintre ea și copil, dar și între copil și mediul înconjurător. Ea este cel mai puternic instrument de adaptare al copilului la lumea pe care tocmai a sosit.

Caracteristicile specifice acestui prim stadiu de dezvoltare la copii sunt cele care țin de acceptare, îngrijire și apartenență. Copilul are nevoie să SIMTĂ (nu să știe, deoarece mecanismele cognitive nu s-au dezvoltat încă) că el are dreptul de a cere atenție și grijă. El are nevoie să se simtă în siguranță, să anticipeze la nivel senzorial atingerile și preocuparea mamei în ceea ce privește starea sa de bine, de la schimbat pampersul și alăptat, până la mângăieri, îmbrățișări lungi. În această perioadă, bebelușul este ca o extensie a mamei.

De asemenea, pentru a se simți în siguranță, el are nevoie să se simtă valoros, să simtă că este dorit și că el contează, exact așa cum este: mic și neputincios. Sistemul său de alarmă este foarte bine dezvoltat, acest mecanism primează, astfel încât o singură nevoie neîndeplinită la momentul în care se manifestă, îi poate stârni acestuia anxietatea de separare, abandon și respingere. Așadar, în această etapă copilul are nevoie să i se impregneze în piele (deci, în corp) mesajul: Este în regulă să exist.

După cum ai observat, am folosit deseori cuvântul „nevoi” și am pus accent pe diferența dintre a simți și a ști. Copilul aflat în această primă etapă de dezvoltare are foarte multe nevoi. El își iubește necondiționat figurile de atașament, însă încă nu are resursele necesare pentru a arăta asta. În absolut tot ceea ce face el are nevoie de mama, de o mamă disponibilă și destul de bună. De asemenea, el trăiește doar prin propriul corp la acest nivel. Percepe și primește iubirea și grija prin propriile nevoi fiziologice, iar universul său psihologic se formează prin prisma acestuia.

De aceea, foamea sa cea mai puternică este cea de contact, conexiune. Una din practicile cele mai lăudate este cea numită „piele pe piele”. Părinții își țin bebelușii un timp îndelungat pe propriul corp dezbrăcat pentru a satisface această nevoie primordială: contactul.

Abilitățile pe care copilul trebuie să le atingă în această etapă pentru a putea considera că a depășit-o într-un mod sănătos și firesc sunt diverse, însă ele au la bază același principiu: conexiunea cu figura de atașament. În acest șase luni copilul are nevoie de destulă siguranță încât să își acceseze lejeritatea naturală de a se conecta emoțional la mama sa. Îngrijit conform nevoilor sale, el învață să aibă încredere în adulții din jurul său și automat în sine (Dacă ceilalți au grijă de mine și mă iubesc, asta înseamnă că sunt destul de bun, deci și eu pot avea încredere în mine). De asemenea, tot în această etapă se dezvoltă și abilitatea copilului de a cere ajutor. A învăța să ceri ajutor, susținere poate fi o mare resursă în orice etapă a vieții, însă pentru a putea face asta, este nevoie să ai încredere în tine și în cei de lângă tine.

Acum, în primele șase luni de viață omul învață că este în regulă să apelezi la ceilalți și să te arăți vulnerabil. Tot acum copilul învață să accepte ceea ce vine din exteriorul său. Deocamdată, el nu știe să filtreze ce este bun și ce este rău. Tot ceea ce manifestă figurile sale de atașament, el va înmagazina. În cazul în care nu se simte în siguranță, el nu va accepta nici atingerile și nici hrana. După toți acești pași în care îi este permis să plângă pentru a atrage atenția asupra nevoilor sale, la finalul etapei, el introiectează la nivel emoțional și fiziologic mesajul că este în regulă ca el să trăiască, astfel, decide în mod inconștient să fie.

În acest prim stadiu de dezvoltare, situațiile problematice care pot apărea sunt dificultățile în a se simți primit. Un copil nedorit va simți acest lucru încă dinainte de a se naște, deoarece dezvoltarea sa atunci când se află în uter constă și în transferul de informații de la mamă, la făt. Apoi, odată cu sosirea sa pe lume, nesatisfacerea nevoilor despre care am scris mai sus, vor duce la sentimentul de a nu fi dorit, primit, apoi la anxietate de respingere și separare.

De asemenea, lipsa sentimentului de apartenență reprezintă din nou un gol în dezvoltarea sa. Fără să simți că aparții cuiva, unui om, unui grup, moartea pare a fi foarte aproape. Iar nesiguranța de a fi iubit, valoros și acceptat poate duce la probleme psiho-emoționale și fiziologice greu de soluționat și vindecat. Deși această etapă pare a se concentra pe îngrijirea fizică a copilului, de fapt este o etapă în care iubirea doar se simte.

Comportamentele ajutătoare ale adultului pentru a preveni aceste situații sunt cele în care validează permanent copilul pentru felul în care se descurcă în această perioadă extrem de dificilă pentru el. Laudele, cuvintele frumoase, spuse pe un ton călduros și blând, cântecele și atingerile sunt resurse extrem de simple, însă foarte importante pentru a transmite iubirea copilului.

De asemenea, adultul trebuie să se pună în pielea copilului, să gândească în locul lui și să îi descopere nevoile atât de diverse care stau doar în spatele unui scâncet, unui plâns puternic sau a unui zâmbet. Copilul are nevoie să simtă că se poate baza permanent pe părintele său, ceea ce poate fi o provocare uneori pentru mamă/tată, deoarece nevoile sale existente dinaintea apariției copilului nu dispar acum. Tocmai de aceea, un lucru foarte sănătos pe care îl poate face adultul este acela de a cere ajutor – acel ajutor pe care și el a învățat să îl ceară/să nu îl ceară tot în primele șase luni din viața sa.

Astfel afirmațiile cele mai importante de care copilul are nevoie acum sunt cele precum: Ai dreptul de a-ți simți toate trăirile. Nevoile tale sunt importante pentru noi. Vrem să fii aici, cu noi. Ne bucurăm că ești.

Primele șase luni din viața unui om reprezintă bazele vieții sale, fundamentul încrederii în viață. În această etapă învățăm cu toții că lumea este un loc sigur, sau un loc periculos, că putem sau nu să avem încredere în noi și în ceilalți, că avem dreptul de a fi, că suntem și atât și că nu trebuie să demonstrăm nimic nimănui, că merităm iubire pentru că suntem vii, iar viața merită trăită și iubită.

Dacă ți-a plăcut acest articol te invităm să citești și alte articole abonându-te la newsletter-ul nostru. Completează formularul de la finalul paginii iar noi te anunțăm când publicăm următoarele articole.