Cum să îți depășești slăbiciunile și să îți accesezi puterea interioară?

Ființa umană este prin natura sa imperfectă, permeabilă, neputincioasă în multe privințe. Ne trezim în diferite situații de-a lungul vieții când ni se pare că suntem prea slabi, prea sensibili, credem cu tărie că viața este nedreaptă, că oamenii sunt răi. Practic, ne plasăm într-o poziție de victimă care se judecă pe sine cu duritate. Iar prin comparație, puternici ar însemna că suntem atunci când ne simțim fericiți, când simțim că putem urca munții, că nimic nu este greu, că ceilalți ne iubesc permanent și viața este roz.

Iată că viața ne demonstrează zi de zi că nu este albă sau neagră și nici roz. Este imprevizibilă, plină de surprize și de schimbări, iar singura certitudine suntem noi înșine, în relație cu noi înșine. Dacă așa o fi, atunci ce anume ne face puternici astfel încât să păstrăm în sinea noastră acest gând fundamental, de nestrămutat: Eu mă bazez pe mine însumi ?

Cu cât încercăm mai mult să acționăm intern și extern împotriva specificului nostru uman, cu atât mai mult ne vom îndepărta de ceea ce vrem să obținem, adică puterea.

Vizualizarea și acceptarea a ceea ce suntem reprezintă, de fapt, fundația pe care clădim restul elementelor de care avem nevoie în viața noastră. Este ca și cum aș fi o casă. Prin faptul că sunt o casă, clar nu sunt nimic altceva, decât o casă. Dacă încerc să îmi pun la bază un motor, pentru că vreau să fiu rapid ca o mașină, în mod sigur nu am pe ce construi. În schimb, dacă pun cărămizi cimentuite bine, apoi voi putea ridica și stâlpii pentru susținere, apoi să construiesc zidurile, acoperișul, iar partea de finisaje și decorațiuni va fi ultima, adică aparențele. Practic, ceea ce ne face pe noi să fim slabi este faptul că încercăm să părem ceea ce nu suntem. Sufăr, atunci nu o să arăt asta. Sunt furios, o să încerc să fiu drăguț cu toată lumea. Mă simt copleșit, nu vreau să creadă ceilalți că sunt slab. Adică, vrem tot timpul să părem puternici, tragem de noi să fim puternici.

Puterea noastră vine din alegerea de a ne vedea așa cum suntem, fără etichete și judecăți de valoare. Aceasta este o abilitate, iar sentimentul că suntem puternici vine odată cu identificarea rușinii pe care o simțim față de noi înșine și față de ceilalți. Ceea ce ne diminuează din putere este izolarea emoțională în care ne retragem, tocmai din rușine, din faptul că nu ne lăsăm văzuți așa cum suntem. Anticiparea constantă a respingerii, agresiunii, abandonului ne fac să ne ascundem sub un infinit de măști sociale pe care le-am învățat încă de mici. Odată văzute și exprimate emoțiile inconfortabile, ele scad în intensitate. Am observat că emoțiile așa-zise pozitive, precum bucuria, entuziasmul, împlinirea odată împărtășite cresc în intensitate, iar cele așa-zise negative scad.

Sentimentul de putere apare atunci când ne dăm voie să simțim curajul (afiliat puterii) de a ne arăta lumii. Spre exemplu, dacă sunt furios, să spun că sunt furios și să spun ce anume mă înfurie și ulterior, dacă este necesar, să plasez niște limite acolo unde simt eu nevoia. Dacă sufăr, atunci să vorbesc cu cineva de încredere despre asta, să spun ce mă doare și dacă îmi vine să plâng, să îmi dau voie să plâng. Iar lista poate continua. Soluția nu este să dau la o parte cine sunt în prezent hrănindu-mă cu iluzia că mă voi simți eu puternic la un moment dat, ci să trăiesc în prezent, aici și acum, așa cum sunt eu.

Adică, puterea noastră vine din slăbiciunile noastre.

Și până la urmă, cine decide ce anume este o putere și ce anume este o slăbiciune? Toate sunt trăsături, care ne aduc avantaje în anumite situații și dezavantaje în altele. Emoțiile noastre și lumea în care trăim pot construi un dans superb în această casă pe care o construim cu mâinile noastre zi de zi, prin ceea ce alegem pentru noi, sub numele iubirii de sine.

---

Dacă ți-a plăcut acest articol te invităm să citești și alte articole abonându-te la newsletter-ul nostru. Completează formularul de la finalul paginii iar noi te anunțăm când publicăm următoarele articole.