Ce este ADHD-ul și cum îl recunoaștem?

Tulburarea de tip deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD)-ul este una din cele mai cunoscute tulburări la copii în prezent.

În anii trecuți, aceasta nu era văzută ca atare, deseori copiii neatenți sau impulsivi permanent erau pedepsiți, marginalizați, respinși, fără ca cineva să se gândească că aceștia trec printr-o tulburare pe care nici ei nu o pot stăpâni.

Nici părinții lor, care poate o observau, nu știau la cine să apeleze și ce să facă pentru a îmbunătăți situația copiilor lor. În prezent, însă, cercetătorii au descoperit destule informații despre tulburarea ADHD pentru a ajuta părinții să recunoască la timp simptomele specifice la copiii lor și a-i îndruma pe aceștia spre centre specializate.

Deși definiția tulburării a trecut prin diferite modificări, ideea de bază a acesteia este reprezentată de un pattern persistent de neatenție și/sau hiperactivitate-impulsivitate.

Deși dispun de o inteligență normală, copiii cu ADHD nu pot duce sarcinile de activitate până la capăt, sunt ușor de distras, sunt impulsivi, iritabili, neliniștiți și instabili emoțional.

În general vorbesc înainte să gândească, cum ar spune o vorbă populară, îi ia gura pe dinainte și nu pot respecta anumite reguli de bază. La nivel conversațional aceștia întrerup persoana cu care vorbesc, spun tot ceea ce le trece prin minte într-un mod alert și sonor.

În mod evident, acest mod de a funcționa le aduce acestora diferite probleme nu doar sociale, cât și rutiniere, însă nivelul ridicat de inteligență îi ajută să facă față acestora.

Tulburarea ADHD se manifestă în una din aceste trei forme:

- Predominant neatent: probleme de menținere a atenției, distractibilitate, memorie pe termen scurt afectată, învățare deficitară;

- Predominant hiperactiv: impulsivitate, autocontrol scăzut;

- Combinat: copiii pot manifesta simptomele din ambele tipologii prezentate mai sus, majoritatea încadrându-se în această categorie.

Care sunt simptomele generale specifice ADHD pe care le poți recunoaște imediat?

- Distragere imediată de gânduri sau stimuli din exterior care nu au legătură cu sarcinile în care copilul este implicat;

- Uită sarcini, responsabilități simple;

- Pierderea obiectelor și rătăcirea lor;

- Evitarea sau respingerea sarcinilor mai îndelungate (cum ar fi temele de la școală);

- Nu par să asculte atunci când le vorbești, te întrerup și pot aborda subiecte care nu au legătură cu tema discuției;

- Dificultăți în menținerea atenției față de activitatea desfășurată;

- Lipsa atenției la detalii.

În cazul în care copilul prezintă și hiperactivitate, simptomele sunt următoarele:

- Prezența ticurilor nervoase;

- Agitație, mișcarea mâinilor sau a picioarelor;

- Neliniște, incapabilitatea de a sta într-un loc pentru perioade mai lungi de timp;

- Incapacitate de relxare, liniștire;

- Vorbit excesiv;

- Se grăbește permanent;

- Are dificultăți în a-și aștepta rândul, deranjând alte persoane.

Deși toți copiii manifestă o dată la ceva timp și în anumite etape ale vârstei o mare parte din aceste simptome, diferența dintre un copil sănătos și cel afectat de ADHD este eficiența educării acestor comportamente, dar și frecvența cu care ele se manifestă. Odată cu trecerea timpului și intervenția din partea părinților și educatorilor/învățătorilor asupra acestor comportamente, la un copil sănătos ele se reduc considerabil, însă în cazul unui copil afectat, acestea nu suferă modificări decât prin intervenția terapeutică specială, printr-un program conceptualizat în mod unic pentru copilul respectiv.

În literatura de specialitate este folosită o metaforă care ilustrează modul de funcționare al persoanei afectată de ADHD. Thomas Brown dă forma unei orchestre fără dirijor. Practic, acești copii sunt capabili să își folosească atenția, însă dificultatea lor este aceea de a activa și gestiona anumite funcții în diverse moduri și perioade de timp, specifice prezentului lor. Astfel, fără dirijor, orchestra este în disonanță, deși fiecare muzician știe să cânte la instrumentul său.

Așadar, dacă observi aceste simptome la copilul tău, îți recomand să mergi către un specialist pentru o evaluare amănunțită. Diagnosticul corect poate fi pus doar de către un psihiatru cu specializare în categoria copiilor și adolescenților, în colaborare cu psihologul clinician. Însă, până la aceștia, primele persoane care trebuie să fie atente și pot observa aceste simptome sunt adulții cei mai apropiați ai copilului: părinții, bunicii, educatorii, învățătorii, rudele apropiate.

Sindromul hiperkinetic

Sindromul hiperkinetic nu se asociază mereu cu ADHD, de aceea enumerăm câteva caracteristici și criterii după care putem recunoaște un copil hiperkinetic.

Hiperkinezia este des întâlnită în cazul tulburării ADHD și a altor boli neurologice.

Ea se referă la o creștere a activității musculare care duce la mișcări excesive, normale sau anormale.

Practic, este o stare de neliniște exagerată care afecează capacitatea de a controla mișcarea. Opusul acesteia este hiopkinezia, adică scăderea mișcării corporale, precum cea manifestată în cazul bolii Parkinson. Hiperkinezia este deseori asociată cu o hipotonie, adică un tonus muscular scăzut.

Ce se întâmplă la nivelul creierului?

Fiind o tulburare de natură psihologică, cauzele sale se află în creier. Mișcările hiperkinetice sunt rezultatul unei reglări necorespunzătoare a circuitelor ganglionare bazale-talamocorticale. Adică, o cale directă este supraactivată, după care se combină cu o altă cale indirectă subactivată, rezultând activarea neuronilor talamici și excitarea neuronilor corticale, ceea ce duce la o creștere a puterii motorii.

Care sunt tipurile de hiperkinezie?

Mișcările hiperkinetice de bază sunt, de fapt, mișcări excesive nedorite. Însă, aceste mișcări anormale pot fi diferențiate între ele, ceea ce duce la următoarea clasificare: ataxia, atetoza, coreea, hemibalismul, spasmul hemifacial, mioclonul, diskinezie tardivă, ticurile, tremurul si stereotipiile. A nu se confunda cu stereotipiile ce apar la copiii din spectrul autist.

Stereotipiile: mișcări repetitive, ritmice, simple, care pot fi suprimate voluntar,

Diagnosticul

Bineînțeles, la fel ca în cazul oricărei alte tulburări, diagnosticul poate fi stabilit doar de un specialist, precum un medic psihiatru. Pentru evaluarea acestor semne și simptome, medicul ia în considerare frecvența repetării, indiferent dacă mișcările pot fi sau nu suprimate (ori prin decizii cognitive sau reținere), nivelul de conștiință al individului afectat și cum se simte individul în legătură cu aceste mișcări, pentru mulți dintre cei afectați, exercitarea mișcărilor aduce o trăire de tipul recompensării, o plăcere. De asemenea, pe lângă istoricul ce trebuie analizat, care este exterm de important, trebuie luat în calcul și contextul în care apar mișcările și dacă ele apar într-o anumită postură, în timpul unei acțiuni sau în repaus.

Nu orice formă de agitație motorie, stereotipie sau tic înseamnă că persoana ar putea avea hiperkinezie, însă, odată ce observați la cineva astfel de mișcări, o vizită la specialist poate opri din timp evoluția unei tulburări care poate afecta considerabil calitatea vieții.