top of page
Caută

Atașamentul ambivalent, sau când nevoia de conexiune este atât de mare încât mi-e teamă și mă ascund






Iată că cel ambivalent nu se află la echilibrul dintre acestea (precum cel securizant), ci când într-un pol, când în celălalt.



O persoană care are un atașament ambivalent, se va perinda constant între o apropiere excesivă și o îndepărtare foarte mare.

Ceea ce transmite partenerului și persoanelor dragi este Am nevoie de tine, lasă-mă să mă apropii cât vreau eu, dar când te apropii tu, mi-e frică, mă apăr de teama că m-ai putea răni. Acest mesaj subtil confuzează și partenerul, deoarece îi este greu să își dea seama când se poate apropia și când nu.


O apropiere prea brutală ar putea provoca o închidere foarte mare și dureroasă pentru ambii parteneri. Această formă de anxietate blochează persoana cu atașament ambivalent de a-și recunoaște și comunica nevoile. Partea sa evitantă o duce spre o negare a emoțiilor și nevoilor, iar cea anxioasă o determină să se apropie excesiv de partener, având cereri foarte mari. Aceste solicitări spre partener nu sunt spuse direct, pentru că există acea teamă de vulnerabilitate în suflet și conectarea slaba la sine, însă ele sunt transmite în mod indirect exact prin acea închidere. Nu ghicești ce simt, ce gândesc, care îmi sunt nevoile, atunci mă voi închide, pentru că deja sunt rănit.


Cel care a dezvoltat un atașament ambivalent a fost cândva un copil care nu s-a simțit văzut, ceea ce l-a împiedicat să își poată identifica și satisface nevoile și singur.


Abuzul în familie poate determina un copil să reacționeze astfel, însă poate fi vorba și despre niște părinți care nu au fost agresivi, dar care nu au fost conectați la nevoile copilului. Depinde foarte mult și de structura genetică cu care se naște copilul. Practic, inconstanța părinților sau diferențele foarte mari de parenting dintre mama și tata, pot determina copilul să fie foarte confuz. Dacă, spre exemplu, tatăl a fost foarte rece și indisponibil emoțional, iar mama foarte sufocantă pentru a compensa absența emoțională a tatălui, copilul poate percepe atât apropierea, cât și distanța ca pe un pericol. Însă nevoile sale sunt acolo, atât conexiunea emoțională, cât și independența. Acestea nefiind satisfăcute, copilului și implicit viitorului adult îi sunt greu de identificat și satisfăcut. Un adult cu un atașament ambivalent, care nu lucrează în psihoterapie pe această temă, nu se cunoaște pe sine destul de bine pentru a-și plasa granițele corecte într-o relație, iar mecanismul de evitare a propriilor trăiri îl poate menține în negarea nevoii de conexiune și suport.



Însă, pe cât de complicat este un astfel de atașament, cu atât de multă pasiune iubește o persoană ambivalentă.

Este foarte dedicată și loială în relație, însă suferă pe măsură, deoarece necomunicarea propriilor nevoi o ține într-o suferință constantă, într-o teamă de apropiere și teamă de abandon. Spre exemplu, dacă partenerul se află într-o ieșire în oraș, persoana cu atașament ambivalent se poate confrunta cu sentimente de gelozie. Când se întoarce partenerul acasă, acesta nu îi va spune că s-a simțit gelos și că i-a fost teamă. Se poate apropia, însă într-un mod superficial, deoarece teama de mai devreme combinată cu teama de expunere, îl vor ține în carapacea pe care o folosește ca scut. Tocmai acest scut o și determină să se simtă nevăzută și neînțeleasă. Până și limbajul verbal devine unul non-specific, voalat, ceea ce îngreunează foarte mult comunicarea cu partenerul.



Dacă ești partenerul unei persoane cu atașament ambivalent, îți recomand să îți amintești că deși nu își arată sensiblitatea, partenerul tău/partenera ta este o persoană care simte emoțiile la o intensitate ridicată, aproape blocantă. Este important ca și tu să îți comunici nevoile cât mai clar, vorbind despre tine, despre ce simți și să îți dai voie să te deschizi în fața persoanei dragi. Asta o va ajuta și pe ea să se deschidă, deoarece va înțelege că a te conecta emoțional nu este un pericol, că se află în siguranță cu tine și își poate arăta nevoile.



Dacă tu ești partenerul cu atașament ambivalent și te recunoști în acest articol, îți sugerez să iei în considerare acest fapt și să reiei legătura cu tine copil. Acolo, în trecutul tău, există o ruptură sufletească care încă doare și dă naștere la multe blocaje spre iubirea și fericirea pe care ți le dorești în relații și mai ales în relația cu tine însuți. Este important să te cunoști mai bine, să îți dai voie să te lași vulnerabil și deschis. De asemenea, întâlnirile cu un psiholog te pot ajuta în acest fel, de a-ți încheia experienețele dureroase din trecut și a-ți restructura gândurile inconștiente despre pericolul din miezul iubirii.



Atașamentele nesănătoase nu ne fac niște oameni răi. Ele doar arată că la un moment dat am fost foarte răniți. Construirea unei relații sănătoase cu sine și cu ceilalți reprezintă un exercițiu de care avem nevoie zi de zi, el nu se termină niciodată. Dă-ți timp și hrănește-ți compasiunea pentru tine, ai grijă de tine și iubește-te. Astfel, îmbrățișează-te, privește-ți rănile, vindecă-le și adu-ți aminte zi de zi că iubirea nu sufocă, iubirea nu abandonează, iubirea îți dă rădăcini să te simți în siguranță și aripi să zbori.





 

Dacă ți-a plăcut acest articol te invităm să citești și alte articole abonându-te la newsletter-ul nostru. Completează formularul de la finalul paginii iar noi te anunțăm când publicăm următoarele articole.


Comments

bottom of page